Ciocolata s-a mâncat pentru prima dată în 1674, sub formă de rulouri si prăjituri, servite în diverse „chocolate emporiums”.

În 1795, doctorul Joseph Fry din Bristol a inventat o maşină cu vapori pentru a înmuia boabele de cacao, ceea ce a dus fabricarea ciocolatei la scară mare. În 1874 Fry & Sons au început să vândă „Ciocolată delicioasă de mâncat”, despre care se crede că a fost prima tabletă de ciocolată.

Nestlé¹ declară că din anul 1800 şi până azi patru factori au transformat ciocolata într-un produs mondial:

1. Introducerea pudrei de cacao în 1828;
2. Reducerea taxelor;
3. Îmbunătăţirea mijloacelor de transport de la plantaţie la fabrică;
4. Consumul ciocolatei ca aliment şi îmbunătăţirea metodelor de fabricaţie.

În jurul anului 1810, Venezuela producea o jumătate din pudra de cacao consumată pe plan mondial şi o treime din totalul de cacao produsă era consumată de spanioli.

Inventarea „presei de cacao” în 1828 de către C. J. Van Houten, un maestru olandez al ciocolatei, a contribuit la reducerea preţului acesteia, facilitând introducerea ciocolatei în consum. Extrăgând untul de cacao din boabe, olandizarea lui Van Houten era un proces de alcalinizare.

In volumul său din 1923, The Cacao and Chocolate Industry, Arthur W. Knapp punea creşterea în popularitate a pudrei de cacao pe seama următoarelor inovaţii:

1. Introducerea de către Van Houten a pudrei de cacao, aşa cum o cunoaştem astăzi;
2. Reducerea taxelor şi menţinerea unei valori scăzute a acestora de-a lungul mai multor ani;
3. Importantele îmbunătăţiri ale mijloacelor de transport;
4. Îmbunătăţirea procesului de fabricaţie a ciocolatei alimentare.

Daniel Peter, din Elveţia, a experimentat timp de opt ani înainte de a inventa, într-un final, mijloacele de producţie a ciocolatei cu lapte, în 1876. El a prezentat creaţia sa unei firme elveţiene care este astăzi cel mai mare producător de ciocolată: Nestlé.

In 1879, Rodolphe Lindt, din Berna, Elveţia, producea ciocolata ce se topea pe limbă. El a inventat procedeul „conching”, un mijloc de a încălzi şi de a rula ciocolata în scopul rafinării acesteia.

După ce era supusă acestui procedeu timp de 72 de ore şi după ce i se adăuga untul de cacao, rezulta „fondantul” original.

În 1849, fraţii Cadbury prezentau ciocolata comestibilă la expoziţia deschisă la Bingley Hall în Birmingham, Anglia.

Cofetarul elveţian Jules Sechaud din Montreaux a introdus în 1913 un procedeu de fabricare a ciocolatei umplute.

La 1 octombrie 1925 s-a deschis bursa de cacao „New York Cocoa Exchange”² Astfel vânzătorii şi cumpărătorii se puteau întâlni pentru tranzacţii.

Brazilia şi Côte d’Ivoire erau principalii producători de boabe de cacao, reprezentând aproape jumătate din volumul mondial de cacao. În timp ce Statele Unite erau cei mai mari importatori de cacao şi lideri ai producţiei de ciocolată, dar Elveţia rămâne în frunte în ceea ce priveşte consumul pe cap de locuitor.

În 1980, un act de spionaj în lumea ciocolatei a surprins presa mondială: un lucrător al unei companii elveţiene Suchard-Tobler a încercat, fără succes, să vândă reţetele de ciocolată în Rusia, China, Arabia Saudită şi în alte ţări.

În anii ’90 ciocolata şi-a dovedit popularitatea ca produs dar şi succesul în lumea afacerilor. Consumul mondial anual de boabe de cacao aproximează 600 000 de tone. Mai mult decât atât, consumul de ciocolată pe cap de locuitor este în creştere. În Statele Unite, fabricarea ciocolatei reprezintă o industrie de mai multe miliarde de dolari.

„Am văzut cum ciocolata a progresat, pornind de la o băutură primitivă şi fel de mâncare al vechilor triburi latino-americane, ce ţinea de obiceiurile religioase, de comerţul şi de viaţa socială a acestora, până la băutura unei elite a societăţii europene, gradual îmbunătăţită pentru a deveni o băutură incomparabilă şi, mai târziu, superb comestibilă. Am urmărit de asemenea transformarea sa complexă, începând de la boabele fructului unui arbore exotic şi ajungând la o mare varietate de produse de cacao şi ciocolată.

Dincolo de aspectele istorice, agricole, comerciale şi culinare ale ciocolatei stau efectele asupra sănătăţii şi frumuseţii noastre, inspirând literatura şi artele.”³

Topiltzin, regele toltecilor, ce, odată ajuns la tron, şi-a luat numele de Quetzalcoal⁴ a adus cu el boabele arborelui de cacao, provenite din tărâmurile sacre ale primilor fii ai soarelui şi a introdus acest arbore în grădinile paradiziace din împrejurimile oraşului Tula din Mexic. Astfel a început cultura „arborelui cu cabose”, purtător ale boabelor numite cacau⁵. Considerat Copacul Binelui şi al Răului, s-a crezut că acesta inspiră la cunoaşterea umană fiind asociat cu ritualurile care celebrau naşterea, pubertatea, logodna şi căsătoria. Arborele de cacao era mediatorul între cer şi pământ, între natură şi om. Rareori un produs a avut o asemenea încărcătură imaginară.

Istoria adevărată a ciocolatei nu poate fi apreciată decât cu începere din secolul al XIV-lea, epoca constituirii Imperiului aztec în jurul capitalei sale actuale, Mexic.

Când Cristofor Columb a sosit în insula Guanaja în 1502, a găsit aici băutura de cacao amară şi „bună doar pentru porci”. Sosirea conchistadorilor spanioli la 21 aprilie 1519, în frunte  cu conducătorul lor Hernán Cortés ne permite să ajungem la sursele utilizării pudrei de cacao: regele aztec credea că are de-a face cu zeul Moctezuma, a cărui întoarcere era prevestită de legende chiar pentru această zi şi, puţin neîncrezător, i-a întâmpinat pe conchistadori oferindu-le să bea dintr-o cupă de aur o băutură amară „Xocoatl” cu virtuţi revigorante. Hernán Cortés, sedus, a impus această băutură armatei sale, constatând că „o ceaşcă din această preţioasă băutură ajunge oamenilor pentru un marş o zi întreagă, fără a mai fi nevoie de alte alimente”.

Primii cronicari columbieni povestesc că băutura consta într-un lichid în care se amestecau boabe de cacao strivite, pudră de roşcove, vanilie, cuişoare întregi, alune, migdale, fistic, apă de flori de portocal şi de trandafiri, pudră de piper, ardei iute, scorţişoară şi piure de porumb⁶. Totul se lega prin turnarea succesivă a băuturii dintr-un recipient în altul, apoi prin amestecarea repetată, ce producea multă spumă. Ulterior se adăuga miere, mosc şi ambră, pentru a suprima amăreala amestecului.

Hernán Cortés a hotărât să aducă cu el faimoasele seminţe, odată cu alte comori, la întoarcerea în Spania. Prima încărcătură de cacao pleacă cu un „vento chocolatero”⁷, nume dat în Mexic brizelor din nord ce favorizau navigaţia. Poetul italian Pietro Andrea Forzoni i-a rezumat virtuţile: „O suavă ambrozie, sursă de sănătate, sprijin spiritual al vieţii pline de slăbiciune, atât de râvnită de locuitorii nemuritori din înălţimile celeste!”. De la întăritor şi până la afrodiziac nu mai era decât un pas, depăşit cu uşurinţă de istoricul Bernard Diaz. Potrivit acestuia, împăratul Moctezuma obişnuia să bea o ceaşcă din preţiosul elixir înainte de a trece pragul haremului său. Nici Casanova şi marchizul de Sade n-au uitat de acest elixir.

Încă de la început, precolumbienii au utilizat ca monedă boabele de cacao, botezate în mod simbolic amygdale pecunaria⁸ cele mai căutate fiind cele din provincia Soconusco, din Pacific, utilizate ca unitate de cont pentru plata impozitelor. Produse vii, „boabele monedă” erau reînnoite periodic, cele învechite fiind transformate în lichior! Fapt ce l-a determinat pe iezuitul Pedro de Angleria să spună în 1530: „O monedă fericită ce aduce omului o poţiune delicioasă şi utilă şi care îl ţine la adăpost ciuma infernală a zgârceniei pentru că nu poate fi păstrată mult timp.” Categoric, fructul magic avea toate virtuţile! Utilizarea „boabelor monedă” a continuat până în secolul al XIX-lea, coexistând în perfectă armonie cu  moneda oficială⁹.

Misionarii bisericii prezenţi în America de Sud au preluat utilizarea acestei băuturi în reţelele bisericilor din Spania şi din „Noua Spanie”. Doamnele spaniole din Lumea Nouă o iubeau la nebunie şi o luau cu ele chiar când mergeau la biserică. Tentativele preoţilor de a le dezvăţa de acest obicei s-au soldat cu un eşec şi, în secolul al XVII-lea, pentru că aceste fidele ale ciocolatei nu renunţau la obiceiul lor, s-a autorizat în mod oficial consumul ciocolatei în timpul slujbei! De altfel chiar oamenii bisericii din Oxala au avut ideea de a adăuga în băutura originală zahăr de trestie, mosc şi apă de flori de portocal. Mai târziu, tot preoţii şi călugării spanioli din Mexic au fost cei care au fabricat primele tabletele de ciocolată, uşor de comercializat. Fray Aguilas¹⁰ a trimis aceste tablete, împreună cu reţeta de preparare, abatelui mânăstirilor din Piedra, provincia Aragon, fapt care explică  fără îndoială tradiţia cisterciană a fabricării ciocolatei. Papii secolului al XVIII-lea o utilizau mult, mai ales pentru a rezista în timpul  conclavurilor interminabile.